Anul 2024 a fost plin de încercări pentru maestrul Florin Piersic. Actorul s-a confruntat cu grave probleme de sănătate. Pe final de an, maestrul a ajuns la Mănăstirea Moldovița și a transmis un mesaj cu grea încărcătură emoțională.
Florin Piersic este unul dintre cei mai iubiți actori din toate timpurile. Anul 2024 a fost plin de încercări pentru marele actor, problemele de sănătate l-au pus la pământ, iar acum a ajuns la Mănăstirea Moldovița din județul Suceava, acolo unde este ajutat să se recupereze atât fizic, cât și spiritual, transmite ProTV.
Actorul spune că se simte mai bine, după ce a trecut prin momente dificile anul trecut, când a fost la un pas de moarte din cauza unei infecții generalizate.
{inAds}
Pentru 2025, Florin Piersic mai vrea să urce măcar o dată pe scenă.
„Acum sunt la Mănăstirea Moldovița din Bucovina și sunt foarte frumos primit aici. Sunt tare bucuros! Pentru mine Bucovina e locul în care eu am petrecut cele mai frumoase zile. (…) Îmi doresc să fiu sănătos. Ce să-mi doresc mai mult?! Îmi doresc foarte mult să mai apar o dată pe scenă! Dacă nu… în piesa pe care o joc de 17 ani, măcar un recital în care eu să stau cu publicul de vorbă, să le povestesc, să le cânt. Ar fi o medalie pentru mine. Dacă Dumnezeu, îngerii care mă păzesc… atât îmi mai doresc… ca să mă pot întâlni cu publicul. Publicul este partenerul meu adevărat”, a declarat Florin Piersic, într-o convorbire telefonică, citat de Știrile ProTV.