Buletin de presă, 15 februarie 2025 - IPJ Suceava

Buletin de presă, 15 februarie 2025 - IPJ Suceava
Dosar penal cu repetiție - Șofer identificat de două ori în aceeași zi băut la volan

La data de 14.02.2025, ora 01.50, polițiștii din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Preutești în timp ce aflau in serviciul de patrulare pe raza de competență a SPR 12 Preutești, respectiv pe DC Bahna Arini, com Preutesti jud Suceava au oprit in trafic autoturismul condus de către o persoană de sex masculin, pentru un control de rutină.
Procedându-se la controlul documentelor s-a constatat că șoferul este un bărbat de 46 ani din sat Rotuda, Oraș Liteni, jud. Suceava.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul etilometru, orele 01.54, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, acesta a fost condus la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, bărbatul de 46 de ani, la data de 13.02.2025, ora 23.05 a fost oprit de către aceeași patrulă de poliție din cadrul SPR 12 Preutești în timp ce circula cu același autoturism pe DC sat Basarabi, împrejurare în care, în urma testării cu aparatul etilometru a rezultat o alcoolemie de 1.04 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind întocmit dosar penal privind infracțiunea prevăzută de art 336 alin 1 Cod Penal. De asemenea, în cadrul dosarului penal, conducătorul auto a luat la cunoștință sub semnătură că nu mai are dreptul să conducă autoturisme pe drumurile publice, fiind întocmit în acest sens proces verbal, în caz contrar acesta va comite infracțiunea prevăzută de art 335 alin 2 Cod Penal.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de “conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” faptă prev. şi ped. de art.336 alin.1 din Codul Penal, și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev prev și ped de art 335 alin 2 Cod Penal ce urmează a fi soluţionat procedural, de lucrătorii Secției 12 Poliție Rurală Preutești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
{inAds}

Dosare penale la regimul rutier

La data de 14.02.2025, în jurul orei 09:00, lucrătorii din cadrul Poliției municipiului C-lung Moldovenesc, efectuând serviciul de patrulare, în timp ce se aflau pe strada Dimitrie Cantemir, au observat un autoturism care a efectuat o manevră neregulamentară de întoarcere, încălcând marcajul longitudinal continuu ce separă cele două sensuri de mers.
Polițiștii au oprit regulamentar autoturismul, constatând că la volanul acestuia se afla un bărbat de 80 de ani din com. Sadova.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilometru și a indicat o alcoolemie de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cu ocazia verificării în baza de date a Poliției Române s-a stabilit faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere suspendat.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conf. prev. OUG 195/2002
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”Conducerea unui vehicul fără permis de conducere” faptă prev. şi ped. de art.335 alin. (1) din Cod Penal.


La data de 14.02.2025, orele 10.25, patrula de siguranță publică din cadrul Biroului de Ordine Publică – Poliția Mun. Suceava, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu cu autospeciala, pe raza mun. Suceava, pe direcția de mers Bd. George Enescu către str. Mărăști din mun. Suceava, a observat un autoturism cu numărul de înmatriculare provizoriu.
S-a procedat la oprirea regulamentară a autoturismului, stabilindu-se că la volan se află un bărbat în vâstră de 35 ani, din sat/com. Verești.
Bărbatul a prezentat autorizața de circulație provizorie, aceasta fiind expirată.
A fost întocmit proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante privind săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat faptă prev. și ped. de art.334 alin.(1) din Codul Penal.


La data de 14.02.2025, în jurul orei 21:20, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, fiind în exercitarea atribuțiilor de serviciu cu autospeciala pe DC Sihăstia Putnei, a procedat la efectuarea semnalului de oprire a unui autoturism care avea direcția de deplasare dinspre DC Sihăstria Putnei către centrul comunei Putna.
Conducătorul autoturismului a oprit pe partea dreaptă a sensului de mers, cu ocazia legitimării, s-a constatat faptul că este un bărbat din comuna Putna, jud. Suceava.
Acesta nu avea asupra sa cartea de identitate, iar cu privire la permisul de conducere a declarat faptul că i-a fost reținut din cursul lunii septembrie 2024, având dreptul de conducere suspendat.
Șoferul a înmânat documentele autoturismului, certificatul de înmatriculare și polița RCA, fiind valabile. Totodată a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind 0,00 mg/l.
Cu ocazia verificării în baza de date s-a constatat faptul că șoferul are 22 de ani și este domiciliat în comuna Putna, sat Putna, jud. Suceava.
În vederea clarificării deținerii dreptului de a conduce a conducătorului auto, s-a procedat la interogarea bazelor de date ale Poliției Române, unde acesta figurează cu dreptul de a conduce suspendat.
În cauză, lucrătorii de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de comnducere” faptă prev. și ped. de art. 335, alin. 2 din Codul penal.


Dosar penal și vehicul imobilizat de polițiști în cadrul Acțiunii Bolcada

La data de 14.02.2025, orele 14:45, echipajul de poliție din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului în timp ce desfășurau activități pe linie rutieră în cadrul acțiunii ,,BLOCADA”, a oprit pentru control autoturismul ce circula pe strada Bârgăoanilor (drum comunal neclasificat) din interiorul localității Berchișești.
În calitate de conducător auto a fost identificat un bărbat de 29 ani, din satul și comuna Berchișești. Fiindu-i solicitate documentele personale cât și ale autoturismului pe care l-a condus acesta a declarat faptul că nu are documentele asupra sa și că sunt uitate acasă. Cu privire la deținerea permisului de conducere șoferul a menționat faptul că este posesor de permis de conducere, însă, l-a uitat, de asemenea, acasă. Ulterior, în urma verificărillor și interogării bazei de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că șoferul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto, aspecte recunoscute verbal și de către conducătorul auto.
Totodată s-a procedat la testarea conducătorului auto cu aparatul etilometru, rezultatul acestuia fiind negativ.
De asemenea în urma verificării documentelor și verificărilor efectuate în baza de date, s-a stabilit faptul că pentru autoturismul condus nu este eliberată poliță RCA obligatorie, aplicându-se prevederile Legii 132/2017, fiind reținute plăcuțele de înmatriculare și certificatul de înmatriculare, vehiculul fiind imobilizat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul fara permis de conducere”, faptă prev. și ped. de art. 335, alin.1 din Codul Penal, urmând a se soluţiona procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Berchișești.


Nu consumați alcool și droguri la volan!

La data de 14.02.2025, ora 1814, Pol. Mun. Suceava a fost sesizatăprin S.N.U.A.U. 112, despre faptul că pe Bld. 1 Decmbrie 1918, într-o parcare din municipiulu Suceava, a avut loc un eveniment rutier soldat doar cu pagube materiale, iar unul dintre conducători auto se află sub influența băuturilor alcoolice.
A fost identificat un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat de 22 de ani din com. Șcheia, jud. Suceava, care a precizat faptul că a fost acroșat de un alt auto condus de către o perosană de sex masculin și care se află sub influența alcoolului.
De asemenea a fost identificat conducătorul celuilalt autoturismului, în persoana unui bărbat de 45 de ani din mun. Suceava.
Conducătorul auto de 22 ani a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, șoferul de 45 de ani a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere rezultatul testării aerului expirat conducătorul auto de 45 ani a fost condus la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, unde i s-a prelevat mostre de sânge necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de ”conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe” prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) din Codul Penal. Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava.


Eveniment rutier cercetat de polițiști

La data de 13.02.2025, în jurul orelor 21:20, un tânăr în vârstă de 21 de ani din com. Vama, jud. Suceava, a condus autoturismul pe str. Ana Ipătescu din mun. Suceava, iar în zona intersecției cu str. Ștefan Dracinschi, în momentul în care a inițiat o manevră de schimbare a benzii de circulație, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, a lovit bordura din partea dreapta după care a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu partea din față în fațada unui bloc.
În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a pasagerului dreapta față.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul savârşirii infracţiunii de „vătămare corporală din culpă”, faptă prev. și ped. de art. 196 alin. (2), (3) din Codul penal.


Mandat pus în executare de polițiști

La data de 13.02.2025, ora 14:20, a fost primit spre executare Mandatul de Executare a Pedepsei Închisorii emis de Judecătoria Câmpulung Moldovenesc la data de 13.02.2025, privind pe un bărbat care are de executat o pedeapsă de 3 ani și 8 luni de închisoare în regim de detenție, pentru săvârșirea infracțiunii de ”furt calificat” faptă prev. și ped. de art. 228 alin 1 comb cu art. 229 alin. 1 lit b și d și alin. 2 lit b din Codul Penal.
Bărbatul a fost identificat pe raza satului Gulia, Oraș Dolhasca, acesta fiind transportat și încarcerat în cadrul Penitenciarului Botoșani.
Mai nouă Mai veche