În cadrul Zilelor Universităţii „Ştefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Litere şi Ştiinţe ale Comunicării şi Biblioteca USV au invitat-o pe scriitoarea Doina Ruşti pentru lansarea romanului FERENIKE, publicat la începutul acestei luni de Editura Humanitas. Romanul va fi prezentat de prof. univ. dr. habil. Daniela Petroşel şi de lector univ. dr. Gina Puică, iar activitatea va fi moderată de prof. univ. dr. habil. Claudia Costin. Evenimentul va avea loc pe data de 5 martie, de la ora 13:00, în Sala de lectură „Emanuel Diaconescu” din Corpul E al USV.
Despre roman, Roxana Dumitrache opinează că acesta „reconfirmă instinctul infailibil de povestitoare al Doinei Ruști. O proză cinematografică, formidabilă, cu rezonanțe mitologice, în care scenele ni se desfășoară în fața ochilor, iar câteva rulează chiar în buclă, continuu, obsedant, ca un memento al suferințelor lumii trecute, privite nu cu detașare, ci cu o limpezime totală, fără breșe”.