Atenție la reglementările legale privind bunurile găsite!
Conform art. 243 din Codul Penal, însușirea unui bun găsit fără a-l preda autorităților poate constitui infracțiune, pedepsită cu amendă sau închisoare. Aveți obligația de a preda bunul găsit la Poliție sau la persoana care l-a pierdut în termen de 10 zile. Nerespectarea acestei obligații poate atrage răspunderea penală!
La data de 14.03.2025, orele 10:10 Secția de poliție Burdujeni din cadrul Poliției mun. Suceava a fost sesizată direct de către un bărbat din mun. Suceava, cu privire la faptul că la aceeași dată, în jurul orei 09:00 și-a depozitat pe cupola autoturismului personal o borsetă în care se afla suma de cca. 10.000 lei, un telefon mobil precum și alte înscrisuri. Ulterior acestui moment, bărbatul a pus în mișcare autoturismul, iar după câteva minute când a realizat că borseta se afla pe cupola autoturismului a oprit, ocazie cu care a realizat faptul că a pierdut-o în trafic.
Valoarea prejudiciului creat a fost estimată de către persoana vătămată la suma de aproximativ 10.500 lei.
În urma verificărilor efectuate s-au stabilit că în jurul orei 09:00 bărbatul a plecat de la domiciliul său, cu autoturismul proprietate personală. Anterior acestui fapt, bărbatul și-a depozitat pe cupola autoturismului borseta personală în care se afla suma de 10.000 lei, un telefon mobil, precum și un card bancar pe numele reclamantului.
La scurt timp, fiind în trafic la volanul autoturismului, bărbatul a realizat că și-a uitat borseta pe cupola autoturismului. În acest sens, bărbatul a oprit însă nu și-a mai găsit borseta, acesta căzând cel mai probabil pe carosabil.
În cauză a fost întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunii de însușirea bunului găsit sau ajuns din eroare la făptuitor, faptă prev. și ped. de art. 243 alin. 1 din Codul penal.
Polițiștii fac apel la persoana care a găsit bunurile indicate să le înapoieze de îndată proprietarului sau să se prezinte pentru a le preda la cea mai apropiată unitate de poliție.
Oprește violența din casa ta! Ordin provizoriu de protecție emis de către polițiști
La data de 14.03.2025, ora 09.36, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți au fost sesizate prin SNUAU 112 de către o femeie în vârstă de 40 ani, cu privire la faptul că a fost agresată de fostul concubin.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că persoana vătămată de 40 de ani din mun. Rădăuți a avut o relație de concubinaj cu un bărbat în vârstă de 34 de ani din mun. Rădăuți, din anul 2019 până în anul 2025.
În urmă cu trei săptămâni aceștia au avut niște neînțelegeri după care nu au mai locuit împreună și nu au mai comunicat.
La data de 14.03.2025, persoana vătămată s-a deplasat în mun. Rădăuți, la garsoniera în care locuiește fără forme legale bărbatul de 34 de ani, iar în urma unei discuții contradictorii, bărbatul a agresat-o fizic pe femeia de 40 ani.
În urma completării formularului de evaluare a riscului pentru victimă, s-a stabilit faptul că există risc asupra vieții și integrității acesteia, astfel că lucrătorii de poliţie au emis un ordin de protecţie provizoriu faţă de bărbatul de 40 ani, pe o perioadă de 5 zile. Victima a refuzat purtarea unui sistem de supraveghere telefonic.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal.
Dosar penal la regimul rutier
La data de 14.03.2025, ora 08.30, patrula de siguranță publică din cadrul Biroului de Ordine Publică – Poliția Mun. Suceava, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu cu autospeciala pe raza mun. Suceava, pe direcția de mers Bd. Sofia Vicoveanca, din mun. Suceava a observat un autoturism cu numărul de înmatriculare provizoriu, existând indicii cu privire la faptul că numerele respective sunt expirate.
Având în vedere acest aspect s-a procedat la oprirea regulamentară a autoturismului, stabilind că la volan se afla un bărbat în vârstă de 30 ani, din com. Bogdănești, sat Bogdănești.
Șoferul a înmânat polițiștilor documentele prevăzute de legislația în vigoare, respectiv Cartea de Identitate, polița de asigurare de tip R.C.A. valabilă, permisul de conducere valabil și autorizația de circulație provizorie cu valabilitatea expirată.
S-a procedat la verificarea autoturismului în bazele de date, respectiv E-DAC ocazie cu care s-a constatat faptul că autorizația de circulație este expirată.
A fost întocmit proces-verbal de constatare a infracţiunii flagrante privind săvârșirea infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat faptă prev. și ped. de art.334 alin.(1) din Codul Penal.
Nu consumați alcool și droguri la volan!
La data de 14.03.2025, ora 13:20, patrula de poliție de serviciu din cadrul S.P.R. 7 Mălini, a observat un autoturism care a efectuat manevra de viraj la stânga dinspre DJ209B din direcția Mălini către Poiana-Mărului.
Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru din dotare rezultând o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a fost condus la Spitalul mun. Fălticeni în vederea recoltării a două mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a concentrației alcoolice din sânge.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau altor substanțe” faptă prev. și ped. de art. 336, alin. 1 din Codul Penal, care va fi soluționat de către lucrătorii de poliție din cadrul P.P. Mălini.
Autoturism condus de către un șofer fără permis imobilizat de polițiști
La data de 14.03.2025, în jurul orei 17.50, în timp ce executau pe raza comunei Voitinel, activități pe linie de poliție rutieră conform planului de acțiune întocmit la nivelul Serviciului Rutier Suceava, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au oprit pentru control autoturismul condus de către un bărbat de 21 ani, domiciliat în comuna Voitinel.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu figurează în bazele de date ca fiind posesor al permisului de conducere.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, prev. art.335 alin.(1) din Codul penal.
De asemenea, s-a constatat că autoturismul nu deține o poliță RCA valabilă.
Din acest motiv șoferul a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 132/2017 pentru lipsă RCA, ca măsuri complementare fiind dispuse ridicarea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare, vehiculul fiind imobilizat.