Două persoane rănite după ce s-au prăbușit cu Matiz-ul într-o râpă de zece metri, pe malul Bistriței, la Crucea | FOTO

Două persoane rănite după ce s-au prăbușit cu Matiz-ul într-o râpă de zece metri, pe malul Bistriței, la Crucea
Un autoturism a ieșit în afara părții carosabile, sâmbătă, pe raza localității Crucea. Mașina a căzut într-o râpă și s-a răsturnat până pe malul râului Bistrița.

În eveniment au fost implicate două persoane, un bărbat și o femeie. Bărbatul a ieșit singur din mașină, însă femeia, semiconștientă, a rămas blocată în interior, ambii având diferite traumatisme.

Prin zonă, în acel moment, se deplasau trei pompieri militari de la Detașamentul Vatra Dornei: locotenent-colonelul Marian Ruscan, plutonierul adjutant-șef Nicu Juravle și maistrul militar Silviu Suciu.
{inAds}

Aceștia au auzit prin stația radio despre eveniment și au localizat mașina implicată în accident, aflată într-o zonă împădurită în care cu greu putea fi observată de pe șosea.

Au coborât râpa abruptă, la o diferență de nivel față de carosabil de peste 10 metri.

Salvatorii au creat accesul către victima blocată în mașină și au stabilizat-o, până când la fața locului a ajuns primul echipaj medical.

La scurt timp, a ajuns și modulul SMURD, cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD. Echipajul paramedical l-a preluat pe bărbatul implicat în accident, i-a acordat primul ajutor, după care l-au transportat la spital.

Și femeia, după ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a fost preluată de echipajul SAJ și transportată la Unitatea de Primiri Urgențe Suceava.

FOTO:
Două persoane rănite după ce s-au prăbușit cu Matiz-ul într-o râpă de zece metri, pe malul Bistriței, la Crucea
Două persoane rănite după ce s-au prăbușit cu Matiz-ul într-o râpă de zece metri, pe malul Bistriței, la Crucea
Două persoane rănite după ce s-au prăbușit cu Matiz-ul într-o râpă de zece metri, pe malul Bistriței, la Crucea
Două persoane rănite după ce s-au prăbușit cu Matiz-ul într-o râpă de zece metri, pe malul Bistriței, la Crucea
Două persoane rănite după ce s-au prăbușit cu Matiz-ul într-o râpă de zece metri, pe malul Bistriței, la Crucea
Două persoane rănite după ce s-au prăbușit cu Matiz-ul într-o râpă de zece metri, pe malul Bistriței, la Crucea
Două persoane rănite după ce s-au prăbușit cu Matiz-ul într-o râpă de zece metri, pe malul Bistriței, la Crucea
Mai nouă Mai veche