Coliziune între o autoutilitară și un autoturism, duminică dimineață, pe raza orașului Gura Humorului.
În urma evenimentului, autoturismul a ieșit în afara părții carosabile.
Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul unui echipaj SAJ.
Două persoane implicate în accident, conștiente și cooperante, au fost monitorizate medical. Doar una dintre ele a necesitat transportul la spital, pentru investigații suplimentare.