Individ care circula haotic cu Dacia pe bulevardul George Enescu din Suceava, depistat beat la volan după un apel la 112

Individ care circula haotic cu Dacia pe bulevardul George Enescu din Suceava, depistat beat la volan după un apel la 112
Luni, 24 martie 2025, la ora 22:22, patrula de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Suceava a fost sesizată printr-un apel la 112 despre faptul că un autoturism Dacia circulă haotic, iar conducătorul acestuia este posibil să se afle sub influența băuturilor alcoolice.

Polițiștii au depistat autoturismul în timp ce se deplasa pe bulevardul George Enescu din municipiul Suceava, pe prima bandă, având direcția de mers spre Calea Obcinelor.

În zona restaurantului „Luca” polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire prin folosirea semnalelor acustice și luminoase, dar autoturismul și-a continuat deplasarea și a virat la dreapta pe Aleea Lalelelor, unde a oprit după aproximativ 200 de metri.
{inAds}  

La volan a fost identificat Gheorghe I., de 48 de ani, din municipiul Suceava. S-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
Mai nouă Mai veche