Apelul lui Vasile Rîmbu a început cu o amânare. Cum încearcă inculpații să tergiverseze dosarul până la prescrierea faptelor

Apelul lui Vasile Rîmbu a început cu o amânare. Cum încearcă inculpații să tergiverseze dosarul până la prescrierea faptelor
Apelul din dosarul în care primarul PSD al municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, a fost condamnat pentru infracțiuni contra justiției a început cu o amânare.

Primul termen din judecarea apelui a avut loc luni, la Curtea de Apel Suceava. Conform rechizitoriului, DNA Suceava l-a trimis în judecată pe Vasile Rîmbu, fost manager al Spitalului Județean Suceava, pentru că prin intermediul fiicei sale Alexandra Elena Rîmbu ar fi primit de la șefa Serviciului Juridic al unității medicale, Dana Mihaela Mamciuc, documente și informații care nu erau destinate publicității privind o anchetă a Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava.

La ședință a fost prezent doar Alexandru Iavorschi, avocatul ales al primarului Vasile Rîmbu.
{inAds}

Absentă a fost inculpata Dana Mihaela Mamciuc, care a transmis instanței o solicitare de amânare, arătând că nu ar fi fost legal citată și că are nevoie de timp pentru a-și angaja un apărător ales. 

Procurorul DNA Sceava Adrian Constantin Zaharia a cerut instanței să respingă cererea inculpatei, arătând că a avut timp suficient să-și angajeze avocat. În schimb, avocatul lui Vasile Rîmbu a pledat pentru amânarea procesului. 

În urma discuțiilor, completul format din judecătoarele Daniela Androhovici și Oana Cristina Hurjui a dispus acordarea unui termen de șapte zile pentru ca inculpata Dana Mihaela Mamciuc să-și angajeze avocat și să își pregătească apărarea. 

Având în vedere că mai sunt doar trei săptămâni până la împlinirea termenului de prescripție după carecei doi inculpați vor scăpa de răspunderea penală pentru faptele săvârșite, strategia de apărare pare una foarte simplă: tergiversarea dosarului astfel încât să nu se ajungă la o decizie definitivă.

Dinu ZARĂ

Mai multe informații despre procesul primarului Vasile Rîmbu:
Mai nouă Mai veche