Bătaie între clienți pe terasa unui magazin din Siret

Bătaie între clienți pe terasa unui magazin din Siret
Sâmbătă, 19 aprilie 2025, la ora 12:36, lucrătorii Poliției Orașului Siret au fost sesizati prin 112 că Mihai B. a fost lovit în timp ce se afla pe terasa magazinului Lacrimador din orașul Siret.

Din primele verificări s-a constatat că în jurul orei 12.00, pe terasa magazinului de pe strada Ștefan Petericeicu Vodă din orașul Siret se aflau Mihai B. și Dumitru P. Aceștia au avut discuții în contradictoriu, împrejurare în care s-au certat, iar Dumitru P. i-a aplicat o lovitură cu pumnul lui Mihai B., provocându-i suferințe fizice.

Persoana vătămată a formulat plângere împotriva agresorului, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „lovirea sau alte violențe”.

Persoanei vătămate i s-a adus la cunoștință dreptul de a solicita emiterea unui ordin de protecție provizoriu, însă nu a solicitat emiterea unui ordin de protecție provizoriu, fapt consemnat în procesul-verbal de aducere la cunoștință a dreptului de a solicita acest ordin. De asemenea, i s-a adus la cunoștință posibilitatea formulării unei cereri pentru emiterea unui ordin de protecție și i s-a pus la dispoziție formularul de cerere.
Mai nouă Mai veche