Papa Francisc a murit luni, în a doua zi de Paşte, la vârsta de 88 de ani, după ce a apărut de Paşte în balconul de la Paţa Sfântul Petru, relatează AFP.
„Dragi fraţi şi surori, trebuie să anunţ cu profundă tristeţe moartea Sfântului nostru Părinte Francisc”, anunţă într-un comunicat publicat de Vatican pe canalul său de Telgram cardinalul Kevin Farrell.
„În această dimineaţă, la ora (locală) 7.55, (8.55, ora României), Papa Francisc a revenit la Casa Tatălui”, anunţă el.
{inAds}
„Întreaga sa viaţă a fost dedicată slujirii Domnului şi bisericii Sale. El ne-a învăţat să trăim valorile Evangheliei cu fidelitate, curaj şi dragoste universală, mai ales în favoarea celor mai săraci şi mai marginalizaţi. Cu o imensă recunoştinţă pentru exemplul său de adevărat ucenic al Domnului Isus, încredinţăm sufletul Papei Francisc iubirii infinite de milă a Dumnezeului Unic şi Treinic”, scrie cardinalul.
Vestea morţii Suveranului Pontif a fost confirmată de Vatican.
Cauza decesului nu este precizată, însă Papa se afla în convalescenţă, la Vatican, de la 23 martie, în urma unei spitalizări îndelungate la Spitalul Gemelli, la Roma, unde a fost internat la 14 februarie cu o ”bronşită”, care s-a dovedit a fi o ”pneuomnie” ce l-a pus într-o situaţie ”critică”.
Această spitalizare a cunoscut o serie de suişuri şi coborâşuri care i-au adus sfârşitul Papei, în pofida faptului că părea să fie mai bine.
Duminică, de Paşte, el a apărut la balconul Bazilicii Sf. Petru, la binecuvântarea „Urbi et Orbi”, pe care a ţinut s-o spună cu o voce foarte slabă.
Papa, născut la 17 decembrie 1936, a fost ales la 13 martie 2013 în urma demisiei-surpriză a lui Benedict al XVi-lea şi s-a dedicat pontificatului din prima şi până în ultima clipă.
În februarie 2025 şi-a amânat iar şi iar internarea la spital din cauza acestei ”bronşite”, care nu mai trecea.
După ce a fost internat la Spitalul Gemelli, la Roma, la 14 februarie, de Ziua Îndrăgostiţilor, a fost diagnosticat cu o pneumonie la amblii plămâni care-i provoca insuficienţe respiratorii.
Situaţia părea să se îmbunătăţească treptat, până la o criză respiratorie, într-o vinere, la 28 februarie, care a fost confirmată la 3 martie, şi anume ”două episoade de insuficienţă respiratorie acută cauzată de o acumulare importantă de mucus endobronhic şi de un bronhospasm consecutiv”, potrivit Vatocanului.
Acest lucru a impus ”două bronhioscopii din necesitatea de a aspira secreţiile abundente”.
Potrivit Vaticanului, Papa a rămas ”treaz” şi a ”cooperat” în timpul procedurii.
Dintre cele trei probleme de sănătate pe care le avea, problema respiratorie şi pulmonară l-a răpus pe acest bărbat mai degrabă robust şi foarte voluntar.
Această fragilitate îl afecta pe acest workaholic de trei ierni. Ea l-a oprit definitiv după o uşoară îmbunătăţire, care i-a determinat pe medici să accepte externarea sa la 23 martie.
Această insuficienţă respiratorie cronică era veche. Lobul superior drept al plământului i-a dost extirpat pe când avea 21 de ani şi a fost internat de urgenţă la 29 martie 2023, tot la Spitalul Gemelli, cu ”dificultărţi de respiraţie”.
Era vorba despre o ”bronşită infecţioasă” care ”nu avea legătură cu covid-19”, o boală împotriva căreia a fost vaccinat de mai multe ori, dădea asigurări Vaticanul.
Zvonuri - dezminţite - evocau şi o problemă cardiacă.
Francisc a suferit, la sfârşitul lui 2023, de această bronşită infecţioasă, care l-a determinat să renunţe, în noiembrie, la o vizită în Dubai, la COP28, şi îşi va relua activitatea abia în aprilie 2024.
La sfârşitul lui 2024 şi începutul lui 2025, această fragilitate respiratorie şi pumonară se va agrava din nou până când i-a fost fatală.
Comunitatea catolică mondială, puternic mobilizată prin rugăciune la această spitalizare, a urmărit oră de oră boala şi apoi moartea acestui şef al Bisericii Catolice foarte popular şi în afara Bisericii.